duminică, 9 ianuarie 2011

Robots


~ Just a piece of poetry I wrote a long long time ago....Robots..






Roboţi
By Doina P.

Te uiţi în oglinda

şi vezi doar durere.

Priveşti în jur

dar nu-ţi poţi face o părere

Ar trebui să ţipi

apoi să fugi să şi să dispari

Văd! Te-ai destrămat

Dar nu mai ştii să te repari.

Eşti prizonier banal

al cotidianului nemilos

Nu mai simţi decât durere,

eşti mereu invidos.

Treci mereu grăbit prin viaţă

fără a realiza ceva

Treci grăbit prin toate

fără măcar a învăţa.

Te uiţi în jurul tău

nimic nu are rost.

Te uiţi la flori

şi-ţi zici că n-au folos.

Priveşti spre cer

gândind că-i prea noros

Vezi un copil

şi-ţi pare prea gălăgios.

Guşti marea

şi spui că-i prea sărată

Zăreşti o stea

şi îţi şopteşti că-i prea îndepărtată.

Nimic nu-i bun,

eşti mereu nemulţumit

Ai uitat de mult

cum e să fii fericit

Devii treptat

o fiinţă tot mai rece.

Mori câte puţin

cu fiecare zi ce trece

Te încrezi în simţuri

dar ele te înşeală

Fiecare secundă înseamnă

pentru tine o nouă greşeală

Eşti o umbră în viaţă,

un sărman cadavru rătăcit.

Eşti o epavă putrezită,

un anonim cavou nelocuit.

Nu găseşti puterea

să crezi în feţi – frumoşi sau în balauri

Te-ncununezi acum

cu ai banalului spinoşi lauri

Nu poţi lăsa să intre

inocenţa ce îţi bate la uşă neîncetat

Te crezi înţelept

şi te afunzi în absurd neînfricat.

Nu mai poţi crede

în visuri tangibile

Te gândeşti mereu

la himere incredibile.

Nu mai vezi frumuseţea.

Nu mai simţi dulceaţa

Nu mai distingi armonia.

te îngroapă încontinuu ceaţa.

Victima a absurdului

în care singur ai intrat,

i-ai închis uşa inocenţei,

copilăria singur ţi-ai furat.

Eşti demn de milă

şi îmi provoci cumplită silă.

Eşti un copil mort

într-o carapace de adult,

Un robot stricat

ce nu – şi găseşte locul pe Pământ.


~ Fotocredit: Hello-Big-Fish